Limba română contemporană (Sintaxa), ca disciplină de studiu, se propune, conform Planului de învăţămînt, la domeniu Ştiinţe ale Educaţiei, în semestrul VI, anul III.

Cursul de sintaxă este un curs de profil, tradiţional inclus în planurile de studii: el oferă cunoştinţe şi dezvoltă capacităţi specifice în domeniul lingval studiat (limba română contemporană). Cursul presupune o prezentare structurală a sintaxei limbii române. Sintaxa este o  disciplină a lingvisticii, ramură a gramaticii care are ca obiect de studiu nivelul sintactic, adică „regulile de îmbinare a cuvintelor în unităţi sintactice”,  acestea implicînd raporturile sintactice şi funcţiile sintactice. Reuşita şi eficienţa cursului depinde, în mare măsură, de soliditatea cunoştinţelor achiziţionate la subdiviziunile anterioare ale limbii – fonetică, lexicologie, morfologie. Dat fiind nivelul diferit de pregătire al studenţilor, procesul instructiv se va structura pe principiul actualizării cunoştinţelor asimilate anterior, aprofundîndu-le şi consolidîndu-le, indicînd exemple concrete de abordare funcţională şi aplicativă a materiei lingvistice.

Locul disciplinei Limba română contemporană (Sintaxa) între ştiinţele umanistice este acela al unui cadru de metode şi procedee pentru o analiză de anvergură a structurii şi funcţionării subsistemelor fonetic, lexical şi gramatical al limbii române. Cursul are în vedere dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor de comunicare orală şi scrisă. Studiul limbii, aşa cum a fost structurat în acest curs, vizează „limba română ca obiect prin care gîndirea se poate perfecţiona şi exprima prin formele cele mai eficace” (I. Coteanu).