Cursul de morfologie este unul obligatoriu al cărui prim scop rezidă în revizuirea materialului gramatical cumulat pe parcursul studiilor în etapa liceală și anul întâi de studii cât şi formarea noilor aptitudini şi competenţe de utilizare a cunoştinţelor gramaticale în procesul comunicativ. Obiectivul esențial al cursului de față este de a prezenta un corpus de reguli și legități gramaticale care să reflecteze în mod obiectiv starea actuală a sistemului gramatical francez (studierea părţilor de vorbire sub aspect formal, semantic şi funcţional, definiţii, descrieri ale fenomenelor gramaticale, reguli de formare şi de întrebuinţare a părţilor de vorbire, enumerarea excepţiilor şi a abaterilor de la norma generală, însuşirea noţiunilor gramaticale esenţiale şi a categoriilor gramaticale, reproducerea corectă a structurilor şi a formelor gramaticale în vederea folosirii lor ulterioare în comunicarea orală şi scrisă) un sistem de reguli și forme gramaticale cele mai frecvente și necesare pentru însușirea unei vorbiri corecte și coerente în limba franceză. Exerciţiile propuse la fiecare temă vor permite asimilarea şi consolidarea cunoştinţelor gramaticale. Competenţele achiziţionate corespund nivelului B1, conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

La realizarea acestui curs am acordat o pondere mai mare subiectelor ce prezintă dificultăţi, fiind în acelaşi timp indispensabile unei bune cunoaşteri a gramaticii. Pentru a facilita asimilarea acestora, unele teme vor fi prezentate în plan comparativ/contrastiv, ceea ce va permite studenţilor să perceapă mai uşor similitudinile şi trăsăturile distinctive ale sistemului gramatical ale celor două limbi (franceza şi româna). În rezultatul realizării sarcinilor propuse, la sfârşitul cursului de morfologie studentul trebuie să poată folosi corect şi adecvat elementele şi structurile gramaticale atât la orele de gramatică cât şi în cadrul orelor de lexic, fonetică, scris, civilizaţie.