Scopul disciplinei ține nemijlocit de pregătirea muzical-interpretativă a viitoarelor cadre didactice întru realizarea procesului formative-aplicativ muzical în instituțiile preuniversitare dar și realizarea obiectivelor actuale ale Educației muzical-pedagogice în Republica Moldova.

Cursul universitar de „Interpretare muzicală III”  face parte din ciclul de discipline obligatorii, care contribuie esențial la formarea atât a competențelor și abilităților artistice (interpretarea solo/în ansamblu, acompaniere), cât și a competențelor de orientare spre specialitate.  Disciplina dată este o componentă necesară programului de instruire a viitorilor specialiști în domeniu, și se înscrie în sistemul general de pregătire profesională la specialitatea Didactica disciplinelor artistice.

Specificul disciplinei prevede studiul repertoriului interpretativ-instrumental, care cuprinde diverse lucrări muzicale din diferite epoci, stiluri, curente, genuri, ansambluri.