Unitatea de curs Analiză matematică III se predă în semestrul III și este o unitate de curs orientată spre specializarea de bază destinată studenților specialității „Matematică și Informatică”. Studiul elementelor de analiză matematică reprezintă o continuare a cursurilor fundamentale Analiză matematică I și Analiză matematică II. Acest curs servește drept fundament și pentru unitățile de curs: Ecuații diferențiale, Analiză complexă, Geometria diferențială și topologie, Teoria măsurii și integrala Lebesgue, Elemente de analiză funcțională.

                                             

Tematica acestei unități de curs: funcții de mai multe variabile reale, calculul diferențial al funcțiilor de mai multe variabile reale, integrale multiple Riemann, integrale curbilinii, integrale de suprafață, este inclusă în toate programele de studii cu specializare matematică.