Dezvoltarea comunitară este un domeniu de studiu relativ nou, care suscită un interes crescând în ultimele decade. La începutul secolului XX asistența socială se referea la activitatea cu clientul și familia acestuia și numea acest proces intervenție individuală.
Activitatea de grup a fost folosită începând cu anii 1930 cu accentul pe grup ca instrument de diminuare a problemelor indivizilor și familiilor. În ultimele trei decenii ale secolului nostru, dezvoltarea comunitară a devenit predominantă ca metodă de sprijinire a persoanelor dezavantajate în cadrul comunităților de apartenenta. Sectorul public este unul dintre actorii cei mai importanți în dezvoltarea comunitară, deoarece reglementează și asigură cadrul instituțional pentru aplicarea actelor normative, de la care nu se poate sustrage nici o comunitate, oricât de ridicat ar fi gradul ei de autonomie.
Domeniile de studiu înrudite cu Dezvoltarea comunitară sunt: Politici publice, Planificare și dezvoltare urbană, Dezvoltare rurală, Dezvoltare regională, Amenajarea teritoriului, Sociologie, Psihologia comunităților, Managementul ONG-urilor, Managementul public, Economia politică și Geografia umană.
- Учитель: Igor Cojocaru