Zoologia II (vertebratelor) reprezintă una din ramurile zoologiei ce se ocupă cu studiul animalelor vertebrate, dezvoltarea, evoluţia şi relaţia lor cu mediul ambiant. După gradul înalt de dezvoltare, vertebratele populează toate mediile de viaţă datorită adaptărilor ce le posedă. Scopul acestui curs constă în cunoașterea morfologiei externe-interne, a sistematicii și importanței vertebratelor pe Terra. Orele de laborator permit formarea și dezvoltarea deprinderilor practice de cunoaștere a particularităţilor morfo-fiziologice, dar și de observare şi identificare a speciilor de vertebrate.