Unitatea de curs „Interpretare muzical-artistică I, II, III” face parte din ciclul de discipline obligatorii, care contribuie esențial la formarea atât a competențelor și abilităților artistice (interpretarea solo/în ansamblu, acompaniere), cât și a competențelor de orientare spre specialitate. Unitatea de curs este o componentă necesară programului de instruire a viitorilor specialiști în domeniu, și se înscrie în sistemul general de pregătire profesională la specialitatea Didactica disciplinelor muzicale. Specificul disciplinei prevede studiul repertoriului interpretativ-instrumental/vocal-coral, care cuprinde diverse lucrări muzicale din diferite epoci, stiluri, curente, genuri, ansambluri.
Tematica unităţii de curs „Interpretare muzical-artistică I, II, III” se reflectă și are continuare în toate programele de studiu la Specialitatea Didactica disciplinelor muzicale și se integrează în programul de studii cu următoarele cursuri universitare, având teme comune și interdependente, după cum urmează:
S.01.O.004. Principii de psihopedagogie artistică. Specificul muzicii ca gen de artă. Aptitudinile muzicale ale elevilor. Cultura muzicală a elevului ca parte componentă a culturii lui spirituale.
S. 01.O.003. Didactica disciplinelor muzicale. Problemele fundamentale ale domeniului muzical-pedagogic. Arta muzicală ca obiect de studiu în învățământul general. Lecția de muzică și integritatea ei.
S.02.O.011. Metodologia interpretării muzical-artistice I. Principii și metode de interpretare artistică. Tehnologii de elaborare a conceptului artistic interpretativ (imaginea artistică).
S.02.O.010. Cadrul praxiologic al educației și învățământul artistic. Problemele fundamentale ale domeniului muzical-pedagogic. Arta muzicală ca obiect de studiu în învățământul general. Repertoriul muzical: aspecte artistice, metodologice, tehnice.
S.03.O.016 Metodologia interpretării muzical-artistice II Raportarea legităților metodologiei artei interpretative la legitățile și principiile interpretării muzical-artistice.
F.03.O.014 Didactica studiului formelor și genurilor muzicale. Raportarea legităților muzicologiei la legitățile și principiile psihopedagogiei artistice. Repertoriul muzical: aspecte artistice, metodologice, tehnice; realizarea metodelor și tehnicilor de didactică artistică.
F.03.O.013. Managementul educației și învățământului artistic. Problemele fundamentale ale domeniului muzical-pedagogic. Arta muzicală ca obiect de studiu în învățământul artistic.
Competențe dezvoltate:
Unitate de curs „Interpretare muzical-artistică I”, oferă studenților posibilitatea de ași dezvolta următoarele competențe:
CP2. Rezolvă situații de problemă, creează un mediu educațional-artistic și socio-cultural prosper în baza abordărilor teoretice/praxiologice și a contextului profesional.
CP4. Valorifică creativ tehnicile de interpretare artistică și explorează în cercetare/interpretare a resurselor informaționale și tehnice.
CP5. Elaborează programe de evaluare a procesului educațional-artistic la nivelul unui elev, al clasei și instituției de educație și învățământ extrașcolar.
conceptului de evaluare.
Finalităţi de studii:
Să cunoască noțiunile de gen, stil, curent muzical și aplicare în procesul de interpretare și predare ;
Să posede diferite tehnici interpretative de realizare a mijloacelor de expresivitate muzicală în realizarea imaginii artistice a creației muzicale;
Să abordeze semantic și hermeneutic elementele de limbaj muzical în elaborarea concepției interpretative, manifestând voință de sonorizare, gust estetic;
Să demonstreze anumite abilități de interpretare la instrument/vocale-corale şi să posede diverse tipuri de tehnici interpretative în realizarea metodico-didactică a unui repertoriu muzical.
Să interpreteze artistic un repertoriu muzical variat ca gen, stil, curent etc., demonstrând atitudine creativă, expresivitate și artistism.
- Profesor: Elena Gupalov