Dreptul constituţional, se prezintă ca o disciplină fundamentală a dreptului, necesară a fi cunoscută de toţi cei care studiază dreptul, indiferent de domeniul în care se specializează, precum şi de cei care se specializează în domeniul organizării şi funcţionării autorităţilor publice din diferite instituţii ale statului şi a autorităţilor publice locale.

Dreptul constituţional, mai mult decât oricare altă disciplină juridică, lucrează cu expresii, categorii şi cuvinte cu care, în mare măsură suntem familiarizaţi din viaţa cotidiană, care însă nu înseamnă întotdeauna şi cunoaşterea ştiinţifică a acestora. Ştiinţa Dreptului constituţional invită la formarea, încă de la începutul studiilor universitare, a unei atitudini ştiinţifice cu privire la instituţiile politice şi juridice, ce va contribui la formarea de jurişti în spiritul celor mai democratice concepţii privind rolul, funcţiile şi mecanismele guvernării, ca şi cerinţa impunerii primatului legii.

Dreptul constituţional este o disciplină fundamentală care împreună cu celelalte discipline, formează bazele pregătirii  teoretice a viitorului jurist dar şi a funcţionarului public din domeniul administraţiei se stat şi, nu în ultimul rând cultivă cultura juridică şi politică a cetăţenilor.