Profilul profesorului competent modern conţine competenţele de cercetare şi inovare a realităţii educaţionale. Astfel cursul „Metodologia și Etica cercetării” îşi propune să fundamenteze teoretic, metodologic şi aplicativ, diferitele tipuri de demersuri investigative caracteristice proceselor educaţionale, postulând faptul că cercetarea pedagogică reprezintă o strategie de acţiune firească, proprie oricărui cadru didactic şi necesară pentru evoluţia sa profesională în cariera didactică. Îmbinarea predării cu elemente de investigaţie personală asigură premisele practicării unei pedagogii practice mai flexibile şi mai creative.