Unitatea de curs “Drept financiar şi fiscal” îşi propune inițierea studenților specialităților ”Drept” și ”Administrație Publică” în domeniul finanțelor publice și fiscalității, familiarizarea studenţilor cu procedura de elaborare, adoptare şi executare a bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale, cu conceptul şi clasificarea creditului, organizarea controlului financiar, statutul juridic al organelor cu activitate financiară în Republica Moldova, răspunderea în procesul de execuţie bugetară, etc.

Acest curs universitar presupune o echilibrare a planurilor şi programelor de învăţământ, obţinerea unor rezultate adecvate cerinţelor zilei de azi şi tendinţelor dezvoltării social-economice, determinarea acțiunii lor în concordanță cu mecanismele şi legislaţia din domeniul financiar şi fiscal, precum şi pregătirea potrivit cu o anumită structură tematică a studenților într-un segment profesional de interes în Drept și Administrația Publică. Sfera finanţelor publice şi fiscalității, în condiţiile economiei de piaţă, constituie un domeniu a cărui valorificare în cadrul învățământului superior, oferă premise pentru conturarea unui orizont cognitiv complex şi delimitarea unor posibilităţi de edificare cu succes a carierei în administrația publică şi de afirmare plenară a studenților.

În procesul studierii dreptului financiar si fiscal, studentul trebuie să conştientizeze importanţa ştiinţei, să înveţe a analiza, interpreta şi a aplica corect normele dreptului financiar și fiscal.  

Formarea specialistului în domeniul dreptului și administrației publice, fără implicarea ştiinţei dreptului financiar şi fiscal, este imposibilă. Aceasta se datorează şi faptului că relaţiile juridice financiare şi fiscale sunt prezente în cele mai importante sfere ale vieţii politice, sociale, economice. Conjugată cu disciplina dreptului administrativ, constituţional şi alte discipline din cadrul specialității, disciplina dreptul financiar şi fiscal oferă opţiunea unui studiu integrat, sistemic şi complex al fenomenului finanțelor publice contemporane.

În esență, pe lângă o prezentare cu caracter introductiv privind organizarea bugetară în Republica Moldova, se face referire în cadrul disciplinei date asupra conținutului, semnificației, exprimării şi concretizării (metodologice şi practice) a fiscalităţii.